Tangled [2010] + Tangled Ever After [2012]

            Săptămâna trecută am revăzut o animaţie care, la vremea ei, mi-a plăcut tare mult. Ce-i drept, fiind fan înfocat animaţii, nu ştiu dacă am avut până acum ocazia să afirm contrariul despre vreo reprezentantă a genului. În fine, filmul despre care vorbim aparţine Disney (fiind, de fapt, al 50-lea lungmetraj) şi este o rescriere a basmului german „Rapunzel” cules de fraţii Grimm. Avem şi o nominalizare la Oscar pentru coloană sonoră (Best Achievement in Music Written for Motion Pictures, Original Song), aşa că, până acum, numai cuvinte de laudă. Ajungem imediat şi la detaliile mai puţin plăcute. Titlul filmului (foarte inspirat, de altfel): „Tangled”.

Dinner for Schmucks [2010]

 

            Dacă vă aduceţi aminte, când am vorbit despre „The Hunger Games” am spus că face parte din categoria filmelor care îţi trezesc emoţii atât de puternice şi atât de variate, dintre care cea mai puternică e furia. Ei bine, filmul despre care o să vorbesc azi face parte din aceeaşi categorie. Ce-i drept, cuvântul „furie” e cam dur, aşa că o să folosesc un termen mai blând: „enervare”. Ultimul film pe care l-am văzut a reuşit să-mi creeze o stare de nervozitate direcţionată către personajele principale, ceea ce aş spune eu că e mai degrabă un lucru bun decât unul rău, dar nu o să intru în detalii chiar de acum. Deci, filmul de azi se numeşte „Dinner for Schmucks”.

Neighbors from Hell [2010]

             
             Date fiind mai multe motive, printre care faptul că e Paştele, că a fost 1 mai şi că n-am mai văzut nici un film în ultima vreme datorită primelor două motive enumerate, m-am decis ca de data asta să schimb puţin foaia şi să vorbesc nu despre un film propriu-zis, ci despre un serial. Ei bine, de descoperit l-am descoperit pe vplay în timp ce căutam în mod complet aleatoriu nişte desene animate (ah, n-am menţionat că e animat serialul, nu? Mă rog…) şi pot să spun că sunt mai mult decât încântată că am dat peste el. În fine, vorba lungă, sărăcia omului. Astăzi o să vorbesc despre „Neighbors from Hell”.

Loft [2010]

 

            Acum două seri am văzut pe HBO sau pe Cinemax (nu că ar fi foarte relevant unde anume) un alt film european care mi-a plăcut tare mult şi nu spun asta doar pentru că sunt eu fan înrăit, ci pentru că filmul este cu adevărat bun, ceea ce mă face să-l recomand cu înflăcărare. Exagerez puţin. Mă rog, e vorba de un film olandez care îţi menţine interesul treaz din minutul 1 până în minutul 108, care te face să-ţi pui constant întrebări şi care îţi oferă un deznodământ la care chiar nu te aşteptai. Cred că am spus destule, aşa că o să mă opresc momentan aici, nu înainte de a vă spune, însă, titlul filmului: „Loft”, şi în olandeză, şi în engleză.

18 Years Later [2010]

(Diciotto Anni Dopo)

 
           Acum două seri am văzut un film din categoria de filme de care nu găseşti prea des. Mă refer la genul de film care reuşeşte cu succes să fie şi trist, şi vesel în acelaşi timp, la care aproape că îţi dau lacrimile la anumite scene, dar la care te amuzi copios atunci când vine vorba de dialoguri spumoase. Şi, ca să fie treaba treabă şi ca să mi se confirme teoria (conform căreia europenii fac filme de o mie de ori mai bune ca americanii), este vorba de un film italian, şi anume „Diciotto Anni Dopo”.

Peacock [2010]

             

            De obicei trec cel puţin 12 ore între vizionarea filmului şi scrierea review-ului, dar de data asta au trecut doar 17 min, pe ceas. Ideea acestui micro-preambul e că filmul mi-a plăcut tare mult şi că încerc să scriu cât timp impresiile şi reacţiile sunt încă ultra-proaspete. În altă ordine de idei, se pare că în ultima perioadă eu şi IMDb-ul ne-am sincronizat mai puţin decât de obicei, dat fiind că tocmai ce am văzut un film cotat mult sub nivelul său şi măcar de ar fi singurul sau barem printre puţinele. Dar nu, urmează să mai scriu despre un film subevaluat cât de curând. Până una alta, însă, o să vorbesc despre „Peacock”.

From Paris with Love [2010]

 

            Săptămâna trecută am revăzut un film care, la vremea când a apărut, mi-a plăcut tare mult şi despre care mă aşteptam ca mai multă lume să aibă o părere foarte bună. Aparent, conform userilor de pe IMDb, filmul nu merită nici măcar să treacă de pragul notei 7, deşi, personal, consider că întruneşte cam toate cerinţele unui film de acţiune bun, fapt care mi s-a confirmat când l-am văzut a doua oară: am râs exact la aceleaşi faze, am fost tensionată în aceleaşi momente cruciale şi am fost la fel de tristă la final, deşi ştiam exact ce o să se întâmple. Mă rog, ca să nu mai lungim discuţia inutil, vorbim azi despre „From Paris with Love”.

The King’s Speech [2010]

            Nu, nu l-am văzut abia acum, l-am văzut la vremea lui, când era proaspăt lansat şi se afla în cursa pentru Oscar (da, la vremea aia chiar aveam atât de mult timp la dispoziţie încât să fiu la curent cu toate nominalizările), însă l-am revăzut (accidental, pe HBO sau pe DIGI Film că nici nu mai ştiu) acum câteva zile şi ţin să spun că impactul a fost identic şi că mi-a plăcut la fel de mult ca atunci când l-am văzut prima dată. Introducing… „The King’s Speech”.