Săptămâna trecută am revăzut o animaţie
care, la vremea ei, mi-a plăcut tare mult. Ce-i drept, fiind fan înfocat
animaţii, nu ştiu dacă am avut până acum ocazia să afirm contrariul despre vreo
reprezentantă a genului. În fine, filmul despre care vorbim aparţine Disney
(fiind, de fapt, al 50-lea lungmetraj) şi este o rescriere a basmului german „Rapunzel” cules de fraţii
Grimm. Avem şi o nominalizare la Oscar pentru coloană sonoră (Best Achievement in Music Written for Motion
Pictures, Original Song), aşa
că, până acum, numai cuvinte de laudă. Ajungem imediat şi la detaliile mai
puţin plăcute. Titlul filmului (foarte inspirat, de altfel): „Tangled”.
Promit că nu mă reprofilez pe
scurtmetraje, dar mini-animaţia despre care o să vorbesc azi (da, din nou o
animaţie, ştiu!) îmi bântuie memoria de mai bine de 8 ani şi culmea, abia azi
mi-am adus aminte de ea în timp ce mă aflam în faţa PC-ului, tocmai ca să am
ocazia s-o caut şi s-o „dau şi eu mai departe”, ca să zic aşa. În fine, îi
aparţine unui polonez pe nume Tomasz Baginski
(am văzut pe IMDb că mai are ceva filmuleţe la activ, trebuie verificat) şi se
numeşte „Sztuka spadania” sau, în engleză, „Fallen Art”.
Ţin să vă spun că titlul e unul
dintre cele mai inspirate şi se potriveşte de minune, deşi aş prefera să nu vă
spun de ce. O să vă spun, doar, că animaţia are un iz cel puţin macabru, că
ideea este originală 100%, dar ciudată şi poate chiar înfricoşătoare în acelaşi
timp şi că sunt 6 minute pe care cu siguranţă nu le veţi considera irosite.
Încă ceva – şi un mare plus, aş adăuga eu: pe coloana sonoră se aude melodia „Asfalt Tango” a celor de
la Fanfare
Ciocărlia. Deci, vizionare plăcută!
P.S.: Un premiu
BAFTA obţinut în 2006 pentru cea mai bună animaţie scurtă (Best Short Animation)!
Se pare că devin fanul numărul 1 al celor
de la PIXAR (sau poate că eram deja şi nu mi-am dat seama). Azi vorbim tot
despre un scurtmetraj şi tot despre o animaţie, evident, mai exact cea pe care
am menţionat-o ca fiind una din preferatele mele atunci când am vorbit despre „Alma”. Creatorul
se numeşte Peter
Sohn, despre care am aflat că că şi-a împrumutat vocea pentru animaţiiprecum „Ratatouille”
sau „Monsters
University”, asta pe lângă job-ul standard de animator. Ca să n-o mai
lungesc degeaba, azi vă prezint „Partly Cloudy”.
Bun, cred că ştim cu toţii de unde
vin copiii – aduşi de berze, bineînţeles! Ceea ce nu ştim, probabil, e de unde
anume iau berzele copilaşii, lucru care ni se explică într-un mod creativ,
ingenios şi extrem de original. Ca bonus avem parte de explicaţii şi pentru
anumite fenomene ale naturii, cum ar fi ploaia, fulgerele şi tunetele,
punându-se în acelaşi timp accentul pe valori importante ca prietenia şi loialitatea.
Vă las să descoperiţi singuri despre ce e vorba în animaţia asta de numai 6
minute, aşa că, vizionare plăcută!
Se pare că week-end-urile sunt dedicate
(în mod total involuntar, aş ţine eu să adaug) scurtmetrajelor, iar astăzi
vorbim tot despre o animaţie şi aparţinând tot celor de la PIXAR, mai exact lui
Rodrigo Blaas,
animator de bază, care s-a ocupat printre altele de „Finding Nemo”, „Ratatouille” sau „Up”, precum şi de un alt
mini-film despre care o să vorbesc cât de curând, unul din preferatele mele, pe
nume „Partly Cloudy”. Până
una-alta, vorbim despre un filmuleţ de numai 6 minute care se intitulează „Alma”, care se
află în plin proces de transformare în lungmetraj şi care urmează să apară în
cinematografe în 2015.
În fine, „Alma” e povestioara unei
fetiţe (pe nume Alma, evident), care se joacă pe străduţele acoperite de zăpadă
ale unui orăşel şi care observă ceva foarte ciudat în vitrina unuia dintre
magazine. Nu dau mai multe detalii, pentru că aş vrea să vă las plăcerea de a
descoperi singuri ce anume şi, mai ales, ce se întâmplă după această
descoperire. Vă spun doar că e cam creepy,
asta ca să citez majoritatea comentariilor de pe YouTube. Oricum, cu scuzele de
rigoare că n-am găsit o variantă cu o calitate video mai bună, vizionare
plăcută!
Azi revin la noua mea pasiune în devenire,
adică scurtmetrajele, însă cu un bonus: avem un mini-film animat, apărut sub
egida celor de la PIXAR (mă rog, Disney – PIXAR, dat fiind că The Walt Disney
Company a achiziţionat PIXAR în 2008). Ei bine, pentru cei care nu fac asocieri
în momentul de faţă, PIXAR sunt „responsabili” şi de alte animaţii faimoase,
cum ar fi franciza „Toy Story”, „Monsters, Inc.” (una
din preferatele mele), „Finding
Nemo”, „Ratatouille”,
„Up”, „WALL-E” şi multe
altele.
Filmuleţul pe care îl recomand azi,
„Presto”,
are numai 5 minute, dar este absolut genial, mai ales din punct de vedere al
ideii poveştii. Nu vă spun decât că e vorba de un magician pe nume Presto şi de
iepuraşul lui Alec, care ajung să aibă o dispută pe scenă spre deliciul
publicului care nu bănuieşte ce se întâmplă de fapt. În fine, e amuzant, e
interesant, e o idee cu totul nouă, aşa cum sunt mai toate ideile celor de la
PIXAR (o să revin peste ceva timp cu o altă animaţie scurtă de-a lor). Până una
alta, vizionare plăcută!
Niciodată n-am fost un mare fan al
scurtmetrajelor, poate tocmai din cauza faptului că nu sunt suficient de lungi,
iar eu simt nevoia unei poveşti relativ elaborate şi nu doar a unui fragment aruncat,
pur şi simplu, în spaţiu. Din acelaşi motiv am preferat întotdeauna romanele
nuvelelor şi dacă cumva e vorba de vreo sagă, cu atât mai bine. Ei bine, se
pare că în ultima vreme încep să-mi schimb preferinţele, în sensul că am
început să acord mai multe şanse „mini-filmelor”, iar cel pe care îl recomand
azi se numeşte „Signs”.
Regizat de Patrick Hughes
(care mai are la activ două scurtmetraje, un lungmetraj, „Red Hill” şi urmează să
regizeze şi „The Expendables 3”),
„Signs” este o scurtă povestioară despre singurătate şi despre iubirea care
apare în cele mai neaşteptate momente şi din cele mai neaşteptate locuri. Avem
două personaje, un el şi o ea (interpretate de Nick Russell şi Kestie Morassi)
care se „cunosc” în nişte circumstanţe deosebite şi care nu comunică decât prin
mesaje scrise. În fine, mă opresc aici pentru că risc să spun tot. Cert e că în
centrul poveştii se află el, cu melancolia şi tristeţea evidente pe chip; de
fapt, dat fiind că singurele voci care se aud în film sunt cele ale părinţilor
lui înregistrate pe robotul telefonic sau cea a şefului, toate trăirile şi emoţiile sunt redate
strict prin mimică şi gestică, ceea ce mi se pare absolut fantastic!
Azi nu vorbim nici despre vreun lungmetraj, nici Bear”, îi aparţine
australianului Nash Edgerton, care este cunoscut mai degrabă pentru
cascadoriile din filme precum „The Matrix” sau „Zero Dark Thirty”.
despre vreun serial, ci
despre un filmuleţ de numai 10 minute, dar care are un impact foarte puternic,
mult mai puternic decât multe alte filme în cadrul cărora regizorii se chinuie
timp de cel puţin o oră şi jumătate ca să redea anumite trăiri şi, culmea,
unora nici nu le iese. Scurtmetrajul ăsta, pe numele lui „
Pe lângă faptul că a regizat acest mini-film, Nash Edgerton a şi jucat în
el, alături de Teresa Palmer (pe care eu am mai văzut-o în „I Am Number Four”
sau „The Sorcerer’s Apprentice”) şi de Warwick Thornton (ce-i drept, apariţia
lui în film e scurtă şi mai puţin importantă). Oricum, dat fiind că e vorba de
numai 10 minute, o să vă dau ocazia să-l vedeţi în întregime şi o să vă spun
doar că o să vă fie imposibil să intuiţi ce urmează să se întâmple de la o
secundă la alta, că finalul o să vă lase în stare de şoc şi că cele 10 minute
nu vor fi deloc irosite.
Săptămâna trecută am revăzut o animaţie
care, la vremea ei, mi-a plăcut tare mult. Ce-i drept, fiind fan înfocat
animaţii, nu ştiu dacă am avut până acum ocazia să afirm contrariul despre vreo
reprezentantă a genului. În fine, filmul despre care vorbim aparţine Disney
(fiind, de fapt, al 50-lea lungmetraj) şi este o rescriere a basmului german „Rapunzel” cules de fraţii
Grimm. Avem şi o nominalizare la Oscar pentru coloană sonoră (Best Achievement in Music Written for Motion
Pictures, Original Song), aşa
că, până acum, numai cuvinte de laudă. Ajungem imediat şi la detaliile mai
puţin plăcute. Titlul filmului (foarte inspirat, de altfel): „Tangled”.
