Limitless [2011]

            Alaltăseară am revăzut „Limitless”, un film pe care l-am văzut la vremea lui şi pe care am simţit nevoia să-l revăd şi nu doar pentru că-mi place cum joacă Bradley Cooper, ci şi din o sumedenie de alte motive pe care o să le menţionez cât de curând. Cert e că mi s-a părut o poveste deosebită, originală, cu un scenariu foarte complex şi foarte bine pus la punct şi cu o punere în scenă absolut genială (din nou, revin imediat cu detalii mai specifice), ceea ce mă face să-i acord regizorului Neil Burger o mare bilă albă. Paranteză, Neil Burger s-a ocupat şi de „The Illusionist”, ceea ce cred că spune foarte multe. În fine, să intrăm în detalii.

Transformers [2007]

                
             Pentru mine „Transformers” (primul din serie) face parte din categoria de filme pe care aş putea să le revăd la nesfârşit, eventual să-i dau play imediat ce se termină end credits-urile şi asta doar pentru că a fost foarte bine gândit şi foarte bine făcut (spre deosebire de „Transformers: Dark of the Moon”, aş zice eu, a cărui poveste mi s-a părut cam tărăgănată şi cam lipsită de consistenţă). Ei bine, acum vreo două săptămâni, cred, l-am revăzut pentru a patra sau a cincea oară şi pot să spun cu certitudine că mi-a plăcut la fel de mult ca prima dată şi că, deşi ştiu povestea pe de rost, mi-a făcut plăcere s-o revăd şi să râd la (aceleaşi) glume.

Contagion [2011]

            Astăzi, tot despre un film de Steven Soderbergh, însă de data asta nu pot să spun că m-a dat pe spate şi m-a făcut să-mi pun multe întrebări la final, ceea ce mă face să reafirm că până şi un regizor de altminteri foarte bun mai dă şi rateuri din când în când. Ce-i drept, aş fi răutăcioasă să spun că filmul ăsta e un rateu, pentru că nu e chiar aşa. Pot, în schimb, să spun, că nu prea m-a impresionat şi o spun bazându-mă pe mai multe argumente. Cred că singurele aspecte cu adevărat deosebite sunt imaginea (ca de obicei atunci când vine vorba de Soderbergh) şi cast-ul, despre care o să vorbesc imediat. Dar până atunci, titlul filmului de azi: „Contagion”.

The Darkest Hour [2011]

            Revin, după o absenţă mai mult sau mai puţin îndelungată şi vorbesc astăzi despre un film oarecum paradoxal din punct de vedere al aşteptărilor, în sensul că te aştepţi să fie previzibil şi sec şi deşi este aşa, prin prisma unui număr nu chiar mic de aspecte, reuşeşte totuşi să te surprindă cu alte elemente. E şi nu e un film slab, dar e şi nu e un film bun, iar eu am încetat de mult să încerc să-l introduc într-una din categoriile astea două. Aş spune, totuşi, că e un pic subevaluat pe IMDb, dar asta o să „retuşez” eu la momentul potrivit. Până una alta, vă spun că o să vorbesc azi despre „The Darkest Hour”.

The Hunger Games [2012]

            Nu-mi amintesc când am văzut ultima dată un film cu adevărat palpitant, unul care să mă ţină tensionată de la început la sfârşit şi care să mă facă să fiu frustrată la fiecare cinci minute.  Jur că, la un moment dat, aveam o stare de irascibilitate de îmi venea să arunc monitorul pe geam. Mă rog, scopul acestui mic preambul este să demonstreze că încă mai există filme care să suscite reacţii autentice din partea publicului. Despre cel despre care vorbesc eu am auzit diverse înainte de a-l vedea, şi de bine, şi de rău, dar sincer nu mă aşteptam să-mi placă atât de mult. Şi este vorba despre “The Hunger Games”.

District 9 [2009]

Ieri am revăzut un film care aproape că a ajuns pe locul 1 în topul preferinţelor mele. Spun „aproape” pentru că, deocamdată, nici un alt film nu a reuşit să surclaseze „Brokeback Mountain”, însă filmul despre care vorbesc acum ocupă locul 2 de trei ani încoace, iar faptul că l-am revăzut ieri nu a făcut decât să-mi confirme că poziţia e mai mult decât meritată. Without further ado, I give you:„District 9”.

Looper [2012]

         Am văzut şi eu „Looper”, destul de repede faţă de data la care a fost lansat (28 septembrie anul curent în SUA, conform marelui IMDb), însă nu suficient de repede, dat fiind că auzisem despre el de la diverşi oameni, începând cu colegii de muncă şi terminând cu Ray William Johnson. Eh, în căutare de un film de acţiune, cu urmăriri de maşini şi împuşcături, am ajuns la el. Şi culmea, mi-a plăcut. Tare mult, aş zice. Începând cu cast-ul.