După o absenţă relativ semnificativă revin
cu un film destul de interesant, zic eu, atât din punct de vedere al
subiectului abordat, cât şi în ceea ce priveşte punerea lui în scenă, dacă mi
se permite exprimarea. Din nefericire, nota de pe IMDb nu prea reflectă
valoarea lui adevărată, sau poate că am eu alt fel de gusturi sau o scară a
valorilor cu totul deosebită de a celorlalţi oameni. În fine, divaghez. Filmul
despre care o să vorbesc azi e o dramă în adevăratul sens al cuvântului şi se
numeşte „The
Girl”.
