Săptămâna trecută am revăzut o animaţie
care, la vremea ei, mi-a plăcut tare mult. Ce-i drept, fiind fan înfocat
animaţii, nu ştiu dacă am avut până acum ocazia să afirm contrariul despre vreo
reprezentantă a genului. În fine, filmul despre care vorbim aparţine Disney
(fiind, de fapt, al 50-lea lungmetraj) şi este o rescriere a basmului german „Rapunzel” cules de fraţii
Grimm. Avem şi o nominalizare la Oscar pentru coloană sonoră (Best Achievement in Music Written for Motion
Pictures, Original Song), aşa
că, până acum, numai cuvinte de laudă. Ajungem imediat şi la detaliile mai
puţin plăcute. Titlul filmului (foarte inspirat, de altfel): „Tangled”.
Dragi iubitori de animaţii (ca şi
mine, de altfel), Disney vine cu o veste bună: o nouă animaţie intitulată „Frozen”, care
urmează a fi lansată în cinematografele de peste ocean pe 6 decembrie.
Cât despre poveste, se pare că se
vrea a fi o rescriere a basmului „Crăiasa Zăpezii” de Hans
Christian Andersen, cu o abordare cu totul nouă, mai puţin dramatică, mai
amuzantă şi pe un ton jovial, caracteristic sărbătorilor de iarnă. Vă las trailer-ul ca să hotărâţi singuri dacă animaţia
asta merită aşteptată sau nu.
Promit că nu mă reprofilez pe
scurtmetraje, dar mini-animaţia despre care o să vorbesc azi (da, din nou o
animaţie, ştiu!) îmi bântuie memoria de mai bine de 8 ani şi culmea, abia azi
mi-am adus aminte de ea în timp ce mă aflam în faţa PC-ului, tocmai ca să am
ocazia s-o caut şi s-o „dau şi eu mai departe”, ca să zic aşa. În fine, îi
aparţine unui polonez pe nume Tomasz Baginski
(am văzut pe IMDb că mai are ceva filmuleţe la activ, trebuie verificat) şi se
numeşte „Sztuka spadania” sau, în engleză, „Fallen Art”.
Ţin să vă spun că titlul e unul
dintre cele mai inspirate şi se potriveşte de minune, deşi aş prefera să nu vă
spun de ce. O să vă spun, doar, că animaţia are un iz cel puţin macabru, că
ideea este originală 100%, dar ciudată şi poate chiar înfricoşătoare în acelaşi
timp şi că sunt 6 minute pe care cu siguranţă nu le veţi considera irosite.
Încă ceva – şi un mare plus, aş adăuga eu: pe coloana sonoră se aude melodia „Asfalt Tango” a celor de
la Fanfare
Ciocărlia. Deci, vizionare plăcută!
P.S.: Un premiu
BAFTA obţinut în 2006 pentru cea mai bună animaţie scurtă (Best Short Animation)!
Se pare că devin fanul numărul 1 al celor
de la PIXAR (sau poate că eram deja şi nu mi-am dat seama). Azi vorbim tot
despre un scurtmetraj şi tot despre o animaţie, evident, mai exact cea pe care
am menţionat-o ca fiind una din preferatele mele atunci când am vorbit despre „Alma”. Creatorul
se numeşte Peter
Sohn, despre care am aflat că că şi-a împrumutat vocea pentru animaţiiprecum „Ratatouille”
sau „Monsters
University”, asta pe lângă job-ul standard de animator. Ca să n-o mai
lungesc degeaba, azi vă prezint „Partly Cloudy”.
Bun, cred că ştim cu toţii de unde
vin copiii – aduşi de berze, bineînţeles! Ceea ce nu ştim, probabil, e de unde
anume iau berzele copilaşii, lucru care ni se explică într-un mod creativ,
ingenios şi extrem de original. Ca bonus avem parte de explicaţii şi pentru
anumite fenomene ale naturii, cum ar fi ploaia, fulgerele şi tunetele,
punându-se în acelaşi timp accentul pe valori importante ca prietenia şi loialitatea.
Vă las să descoperiţi singuri despre ce e vorba în animaţia asta de numai 6
minute, aşa că, vizionare plăcută!
Se pare că week-end-urile sunt dedicate
(în mod total involuntar, aş ţine eu să adaug) scurtmetrajelor, iar astăzi
vorbim tot despre o animaţie şi aparţinând tot celor de la PIXAR, mai exact lui
Rodrigo Blaas,
animator de bază, care s-a ocupat printre altele de „Finding Nemo”, „Ratatouille” sau „Up”, precum şi de un alt
mini-film despre care o să vorbesc cât de curând, unul din preferatele mele, pe
nume „Partly Cloudy”. Până
una-alta, vorbim despre un filmuleţ de numai 6 minute care se intitulează „Alma”, care se
află în plin proces de transformare în lungmetraj şi care urmează să apară în
cinematografe în 2015.
În fine, „Alma” e povestioara unei
fetiţe (pe nume Alma, evident), care se joacă pe străduţele acoperite de zăpadă
ale unui orăşel şi care observă ceva foarte ciudat în vitrina unuia dintre
magazine. Nu dau mai multe detalii, pentru că aş vrea să vă las plăcerea de a
descoperi singuri ce anume şi, mai ales, ce se întâmplă după această
descoperire. Vă spun doar că e cam creepy,
asta ca să citez majoritatea comentariilor de pe YouTube. Oricum, cu scuzele de
rigoare că n-am găsit o variantă cu o calitate video mai bună, vizionare
plăcută!
Azi revin la noua mea pasiune în devenire,
adică scurtmetrajele, însă cu un bonus: avem un mini-film animat, apărut sub
egida celor de la PIXAR (mă rog, Disney – PIXAR, dat fiind că The Walt Disney
Company a achiziţionat PIXAR în 2008). Ei bine, pentru cei care nu fac asocieri
în momentul de faţă, PIXAR sunt „responsabili” şi de alte animaţii faimoase,
cum ar fi franciza „Toy Story”, „Monsters, Inc.” (una
din preferatele mele), „Finding
Nemo”, „Ratatouille”,
„Up”, „WALL-E” şi multe
altele.
Filmuleţul pe care îl recomand azi,
„Presto”,
are numai 5 minute, dar este absolut genial, mai ales din punct de vedere al
ideii poveştii. Nu vă spun decât că e vorba de un magician pe nume Presto şi de
iepuraşul lui Alec, care ajung să aibă o dispută pe scenă spre deliciul
publicului care nu bănuieşte ce se întâmplă de fapt. În fine, e amuzant, e
interesant, e o idee cu totul nouă, aşa cum sunt mai toate ideile celor de la
PIXAR (o să revin peste ceva timp cu o altă animaţie scurtă de-a lor). Până una
alta, vizionare plăcută!
Review-ul de azi este dedicat (exclusiv, aş zice
eu) celor cărora le plac glumele macabre, fără perdea sau de-a dreptul
oripilante. Ştiţi voi, genul de umor care nu e deloc uşor de digerat, dar care
pare să câştige din ce în ce mai mulţi „adepţi”. În fine, serialul ăsta – că
despre un serial de desene animate e vorba – e un fel de „South Park” şi nu
prea (aici protagoniştii sunt adulţi, nu copii), un fel de „Neighbors
from Hell” sau „Family
Guy” şi nu prea (în centrul acţiunii nu se află o familie), poate un fel de
„Ugly Americans”,
dacă vreţi. Mă rog, ca să nu lungesc prea mult introducerea, serialul în cauză
se numeşte „Brickleberry”.
Date fiind mai multe motive, printre care
faptul că e Paştele, că a fost 1 mai şi că n-am mai văzut nici un film în
ultima vreme datorită primelor două motive enumerate, m-am decis ca de data
asta să schimb puţin foaia şi să vorbesc nu despre un film propriu-zis, ci
despre un serial. Ei bine, de descoperit l-am descoperit pe vplay în timp ce căutam în mod complet aleatoriu
nişte desene animate (ah, n-am menţionat că e animat serialul, nu? Mă rog…) şi
pot să spun că sunt mai mult decât încântată că am dat peste el. În fine, vorba
lungă, sărăcia omului. Astăzi o să vorbesc despre „Neighbors from Hell”.
Promit că nu mă reprofilez exclusiv
pe animaţii, deşi genul ăsta e unul dintre preferatele mele şi la care fac cele
mai puţine nazuri atunci când vine vorba de alegerea unui film de vizionat. Pe
de altă parte, se pare că mă orientez încet-încet spre filmele pe care eu le
consider (mult) subevaluate de către utilizatorii IMDb, aşa încât o să ajung să
devin un justiţiar al filmelor neînţelese. În altă ordine de idei, animaţia
despre care o să vorbesc astăzi este deosebită de suratele ei din cadrul aceluiaşi gen din foarte multe puncte de
vedere, dar aparent, asta n-a fost de ajuns nici ca să merite o notă peste 6. Şi
ca să trec la subiect, o să vorbesc despre „Chicken Little”.
Din seria „filme recomandate de către diverşi
oameni” face parte şi următorul, despre care mă tot chinui să vorbesc de ceva
timp încoace, în sensul că au trecut cel puţin 2 săptămâni de când l-am văzut.
Nu ştiu să spun concret ce m-a reţinut până acum (în niciun caz lenea sau lipsa
de chef), dar azi îmi fac timp să recomand şi eu la rândul meu o animaţie
daneză foarte reuşită, poate una dintre puţinele cu adevărat reuşite de la „Ice Age” (primul), „Madagascar” (tot
primul) sau „Finding
Nemo” încoace. Mă rog, filmul în cauză, după cum vă veţi da seama rapid
datorită titlului, este o semi-parodie a multor filme fantastice cu eroi şi
călătorii iniţiatice, mai ales „Conan the Barbarian”
şi „Lord of the Rings”.
Ca să nu mai lungesc suspansul, este vorba despre „Ronal the Barbarian”.
Tot din categoria „animaţie” face
parte şi următorul film, deşi mărturisesc că l-am aşteptat cu multă nerăbdare
şi că reacţia mea de la final nu a fost una prea pozitivă. Poate că, pe undeva,
mă aşteptam ca marele Genndy
Tartakovsky (cel „responsabil” de „Dexter’s Laboratory” şi „Powerpuff Girls”, fără echivoc
desenele mele preferate) să facă o animaţie mult mai bună decât ce-a ieşit.
Unde mai pui că, din nefericire, se vede că nu aparţine nici Disney, nici
Pixar, nici Dreamworks... Mă rog, să trecem la treabă şi vorbim azi despre „Hotel Transylvania”.
Undeva pe la jumătatea anului trecut
mi-am făcut o listă specială cu filme de văzut care includea, de fapt, doar
animaţii şi printre ele se afla una pe care recunosc că nu am avut prea mare
tragere de inimă s-o văd, în mare parte datorită graficii diferite, în sensul
că personajele chiar sunt desenate altfel pentru a li se scoate în evidenţă o
anumită trăsătură. Oricum, deşi nu pot spune că m-a dat pe spate filmul, nici
nu pot spune că m-a dezamăgit, aşa că, până la urmă, îl recomand. Mă refer la „ParaNorman”.
Săptămâna trecută am revăzut o animaţie
care, la vremea ei, mi-a plăcut tare mult. Ce-i drept, fiind fan înfocat
animaţii, nu ştiu dacă am avut până acum ocazia să afirm contrariul despre vreo
reprezentantă a genului. În fine, filmul despre care vorbim aparţine Disney
(fiind, de fapt, al 50-lea lungmetraj) şi este o rescriere a basmului german „Rapunzel” cules de fraţii
Grimm. Avem şi o nominalizare la Oscar pentru coloană sonoră (Best Achievement in Music Written for Motion
Pictures, Original Song), aşa
că, până acum, numai cuvinte de laudă. Ajungem imediat şi la detaliile mai
puţin plăcute. Titlul filmului (foarte inspirat, de altfel): „Tangled”.
