Se afișează postările cu eticheta 2009. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2009. Afișați toate postările

Partly Cloudy [2009]



            Se pare că devin fanul numărul 1 al celor de la PIXAR (sau poate că eram deja şi nu mi-am dat seama). Azi vorbim tot despre un scurtmetraj şi tot despre o animaţie, evident, mai exact cea pe care am menţionat-o ca fiind una din preferatele mele atunci când am vorbit despre „Alma”. Creatorul se numeşte Peter Sohn, despre care am aflat că că şi-a împrumutat vocea pentru animaţii  precum „Ratatouille” sau „Monsters University”, asta pe lângă job-ul standard de animator. Ca să n-o mai lungesc degeaba, azi vă prezint „Partly Cloudy”.

 Bun, cred că ştim cu toţii de unde vin copiii – aduşi de berze, bineînţeles! Ceea ce nu ştim, probabil, e de unde anume iau berzele copilaşii, lucru care ni se explică într-un mod creativ, ingenios şi extrem de original. Ca bonus avem parte de explicaţii şi pentru anumite fenomene ale naturii, cum ar fi ploaia, fulgerele şi tunetele, punându-se în acelaşi timp accentul pe valori importante ca prietenia şi loialitatea. Vă las să descoperiţi singuri despre ce e vorba în animaţia asta de numai 6 minute, aşa că, vizionare plăcută!


Notă IMDb: 8.1
Notă personală: 9.0



Alma [2009]



            Se pare că week-end-urile sunt dedicate (în mod total involuntar, aş ţine eu să adaug) scurtmetrajelor, iar astăzi vorbim tot despre o animaţie şi aparţinând tot celor de la PIXAR, mai exact lui Rodrigo Blaas, animator de bază, care s-a ocupat printre altele de „Finding Nemo”, „Ratatouille” sau „Up”, precum şi de un alt mini-film despre care o să vorbesc cât de curând, unul din preferatele mele, pe nume „Partly Cloudy”. Până una-alta, vorbim despre un filmuleţ de numai 6 minute care se intitulează „Alma”, care se află în plin proces de transformare în lungmetraj şi care urmează să apară în cinematografe în 2015.

            În fine, „Alma” e povestioara unei fetiţe (pe nume Alma, evident), care se joacă pe străduţele acoperite de zăpadă ale unui orăşel şi care observă ceva foarte ciudat în vitrina unuia dintre magazine. Nu dau mai multe detalii, pentru că aş vrea să vă las plăcerea de a descoperi singuri ce anume şi, mai ales, ce se întâmplă după această descoperire. Vă spun doar că e cam creepy, asta ca să citez majoritatea comentariilor de pe YouTube. Oricum, cu scuzele de rigoare că n-am găsit o variantă cu o calitate video mai bună, vizionare plăcută!



Notă IMDb: 7.3
Notă personală: 8.5



Love and Dance [2009]


(Kochaj i tancz)


 
            Se pare că azi, 2 august, reuşesc, într-un final, să vorbesc despre filmul care încheie triada pe care am menţionat-o acum câteva săptămâni bune, dacă nu mă înşel. Ei bine, filmul care face subiectul recenziei de azi e un film polonez uşurel şi destul de amuzant, genul de film pe care îl prinzi la teve pe vreun post specializat în difuzarea exclusivă de producţii cinematografice şi la care te uiţi în lipsă de altceva mai bun. Oricum, vizionarea lui nu e chiar pierdere de vreme (şi că tot suntem aici, părerea mea e că nota de pe IMDb e prea mică), deşi nici nu pot spune că e un must. În fine, vorbim azi despre „Love and Dance” (pe numele lui original, „Kochaj i tancz”).

Coco Before Chanel [2009]


(Coco avant Chanel)

            Am descoperit în ultimii doi, trei ani că îmi plac din ce în ce mai mult filmele biografice. Nu ştiu ce anume s-a petrecut în capul meu de am început să le văd cu alţi ochi, deşi nici nu pot spune că până la acel moment le detestam. Iar divaghez. Ideea e că filmul despre care o să vorbesc azi face parte din categoria biopic şi mi-a plăcut tare mult, chiar dacă nu ştiam prea multe despre personajul principal, şi anume Coco Chanel. Informaţiile mele erau destul de vagi, aşa că mi-a prins bine un film care să puncteze concret anumite aspecte mai puţin cunoscute despre viaţa ei. Deci, azi despre „Coco Before Chanel”.

The Steam Experiment [2009]



              
             Pe măsură ce trece timpul îmi dau seama că IMDb-ul fie începe să se ducă de râpă, fie începe să devină populat de oameni cu gusturi cel puţin îndoielnice şi nu de cinefili care îşi doresc şi altceva la un film în afară de CGI, explozii şi împuşcături. Mă rog, devin prea vehementă şi nu asta e ideea recenziei ăsteia. Astăzi o să vorbesc despre un film mult subevaluat (sau poate am eu gusturi îndoielnice, cine ştie), un film care m-a făcut să văd anumiţi actori în altă lumină şi pe care încă îl dezbat în mintea mea, mai ales că finalul e total neaşteptat. Deci, vorbesc astăzi despre „The Steam Experiment”.

District 9 [2009]




Ieri am revăzut un film care aproape că a ajuns pe locul 1 în topul preferinţelor mele. Spun „aproape” pentru că, deocamdată, nici un alt film nu a reuşit să surclaseze „Brokeback Mountain”, însă filmul despre care vorbesc acum ocupă locul 2 de trei ani încoace, iar faptul că l-am revăzut ieri nu a făcut decât să-mi confirme că poziţia e mai mult decât meritată. Without further ado, I give you:„District 9”.