Contagion [2011]



            Astăzi, tot despre un film de Steven Soderbergh, însă de data asta nu pot să spun că m-a dat pe spate şi m-a făcut să-mi pun multe întrebări la final, ceea ce mă face să reafirm că până şi un regizor de altminteri foarte bun mai dă şi rateuri din când în când. Ce-i drept, aş fi răutăcioasă să spun că filmul ăsta e un rateu, pentru că nu e chiar aşa. Pot, în schimb, să spun, că nu prea m-a impresionat şi o spun bazându-mă pe mai multe argumente. Cred că singurele aspecte cu adevărat deosebite sunt imaginea (ca de obicei atunci când vine vorba de Soderbergh) şi cast-ul, despre care o să vorbesc imediat. Dar până atunci, titlul filmului de azi: „Contagion”.

 
            Deci, din punct de vedere al capetelor de afiş filmul stă foarte bine, în sensul că avem mulţi actori renumiţi (majoritatea nominalizaţi la sau laureaţi ai premiilor Oscar), şi anume: Marion Cotillard (un singur exemplu şi dacă n-aţi văzut „Jeux d’Enfants”, e grav!), Matt Damon (toată lumea îl ştie din primele trei filme „Bourne”), Laurence Fishburne (Morpheus din seria „Matrix”), Jude Law (am vorbit despre el când am prezentat „Side Effects”), Gwyneth Paltrow (nu ştiu ce exemplu să dau... să zicem, filmul pentru care a luat Oscarul, „Shakespeare in Love”), Kate Winslet („Titanic” şi cu asta cred că am zis tot), Bryan Cranston (Walter White din serialul „Breaking Bad”), Jennifer Ehle (eu am văzut-o în „The King’s Speech”) şi Elliott Gould („American History X”, printre altele).

            Bun, am terminat cu cast-ul, să trecem la filmul propriu-zis. Mă gândesc că e destul de evidentă ideea doar uitându-te la titlu: o pandemie, un virus necunoscut apărut din senin, încercările CDC (Centrul american pentru Controlul si Prevenirea Bolilor) de a găsi un leac cât mai repede şi modul în care sunt afectaţi oamenii, cu accentul pus pe vieţile câtorva dintre ei. Cu alte cuvinte, nimic prea deosebit. Filme de genul ăsta am văzut cu zecile până acum şi voi mai vedea de acum încolo şi spun cu părere de rău că, din nefericire, Soderbergh nu a venit cu nimic nou, ci doar a încercat să respecte reţeta unei poveşti de genul ăsta de succes.

            Plot-ul nu e prea consistent şi nici prea complex, dramatismul aferent unei astfel de teme lipseşte aproape cu desăvârşire, iar acţiunea face salturi cronologice mult prea mari. În plus, sunt momente în care simţi că sunt mult prea multe personaje care ajung să fie în centrul atenţiei, ceea ce dă senzaţia că povestea e foarte fragmentată. Mai mult, pe alocuri acţiunea rămâne suspendată undeva în aer, fără vreo finalizare concludentă. Filmul e previzibil de la cap la coadă, lipsit de substrat şi de emoţii autentice, lipsit şi de originalitate, iar singurul lucru care salvează măcar deznodământul e faptul că ţi se arată de la a ce a pornit totul – adică modul în care s-a creat virusul şi cine a fost „persoana zero”. În concluzie, doar dacă vă place stilul lui Soderbergh şi vă încântă ideea de a vedea mai mulţi actori de calibru adunaţi la un loc, atunci DE CE NU ? :)


OBSERVAŢII

Notă IMDb: 6.7
Notă personală: 6.0
Cast: Faptul că sunt multe nume mari ale cinematografiei implicate în filmul ăsta nu reprezintă, din nefericire, doar un plus al filmului. Reversul medaliei e că, tocmai pentru că sunt atât de multe poveşti care se derulează oarecum în paralel, majoritatea sunt tratate oarecum superficial.
Plot: Aşa cum am mai zis, previzibil în cea mai mare parte, lipsit de originalitate în majoritatea elementelor şi prea puţin captivant.
Imagine: Nu ştiu dacă mai are rost să scriu ceva la categoria asta, dar o s-o fac doar pentru a aduce încă un elogiu viziunii deosebite a lui Soderbergh atunci când vine vorba de cadre, tranziţii, filtre, unghiuri şi aşa mai departe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu