District 9 [2009]




Ieri am revăzut un film care aproape că a ajuns pe locul 1 în topul preferinţelor mele. Spun „aproape” pentru că, deocamdată, nici un alt film nu a reuşit să surclaseze „Brokeback Mountain”, însă filmul despre care vorbesc acum ocupă locul 2 de trei ani încoace, iar faptul că l-am revăzut ieri nu a făcut decât să-mi confirme că poziţia e mai mult decât meritată. Without further ado, I give you:„District 9”.



Filmul ăsta e atât de bun încât nici nu ştiu cu ce să încep, însă ce e şi mai surprinzător e faptul că atât regizorul (un anume Neil Blomkamp, care până în 2009 nu a regizat decât câteva scurt metraje), cât şi cast-ul sunt nişte iluştri anonimi. Sau, ca s-o citez pe mama: „Şi cine e cap de afiş?”, la care i-am răspuns nonşalant: „Nimeni. Absolut nimeni.” Dar… Dar, Sharlto Copley, protagonistul, a făcut un rol extraordinar, dovadă fiind prezenţa sa ulterioară în filme gen „The A-Team” sau numeroase altele aflate momentan în post-producţie.

Dar să încep cu începutul. În film este vorba despre o rasă de extratereştri care ajunge „din greşeală” pe Pământ şi culmea, nu în S.U.A., aşa cum se întâmplă în majoritatea filmelor cu extratereştri, dacă nu chiar în toate. Nu, de data asta acţiunea se petrece în Africa de Sud, în Johannesburg şi, din nou, spre deosebire de mai toate filmele hollywoodiene mai mult sau mai puţin reuşite, de data asta extratereştrii nu vin cu inteligenţa şi tehnologia lor superioară ca să ne invadeze, ci ajung să fie ei la mila noastră. Cei drept, tehnologia superioară o au, precum şi armele extra-performante, însă concepute să funcţioneze doar în contact cu ADN-ul lor.

Cu toate astea, pe mine m-au impresionat cu totul alte aspecte. În primul rând, filmul are foarte multe elemente specifice documentarelor şi totul se axează pe un anume eveniment ce are loc la 20 de ani după sosirea extratereştrilor (sau „creveţilor”, cum li se spune în mod peiorativ în film), eveniment ce implică un birocrat angajat la o companie multinaţională şi toată lupta şi criza prin care trece el după ce este expus accidental biotehnologiei extraterestre. Aici apare probabil singurul element vădit împrumutat de altundeva, şi anume metamorfoza protagonistului într-un extraterestru el însuşi, similară cu transformarea lui Jeff Goldblum într-o creatură bizară în „The Fly”.

În rest, totul e deosebit. Plot-ul e bine conceput, nu sunt scăpări pe nicăieri, cronologia e respectată îndeaproape. Imaginile sunt uneori mai mult decât explicite (şi aici mă refer la cât de grafic sunt înfăţişate crimele din film, că sunt destule), trăirile personajului principal sunt ale naibii de autentice, iar povestea este, per ansamblu, tristă. Două detalii înainte de a încheia: 1, pentru prima dată într-un film (şi sper să nu mă înşel când spun asta), extratereştrii sunt „cazaţi” în mahalale identice lagărelor de concentrare, ajungând să fie elementul indezirabil din cadrul societăţii şi 2, mi-a plăcut extrem de mult faptul că fiecare dintre rase ştia limba celeilalte, însă niciuna din ele nu o folosea, în sensul că se înţelegeau între ei unii vorbind engleză, iar ceilalţi limba nativă. Deci, DE VĂZUT, NEAPĂRAT !! :)


OBSERVAŢII

Notă IMDb: 8.0
Notă personală: 9.5
Cast: Toţi actorii au fost foarte naturali, însă Sharlto Copley m-a cucerit cu autenticitatea trăirilor afişate pe chip, motiv pentru care nu voi evita nici un film în care va juca de acum încolo.
Imagine: Ideea de documentar dă şi ea o notă de veridicitate filmului, sub forma unor interviuri ale apropiaţilor protagonistului, a specificării pe ecran a numărului de ore de la expunere şi a finalului cel puţin dramatic: „This is the last known footage of Wikus Van De Merwe and we can only speculate as to what has happened to him.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu