Don Jon [2013]

            Aseară am văzut un film cum n-am mai văzut de mult şi partea ciudată e că nici măcar nu pot să spun la ce anume mă refer când spun asta. Poate faptul că subiectul a fost unul deosebit din mai multe puncte de vedere, poate faptul că abordarea a fost un aparte sau poate chiar faptul că protagonistul este şi scenaristul şi regizorul. Oricum, m-a impresionat, m-a făcut să râd, să mă înroşesc, m-a întristat, mi-a stârnit imaginaţia şi toate astea îl fac să fie un film pe care îl recomand cu ardoare. Deci, azi (după mult timp, ştiu) despre „Don Jon”.

Red 2 [2013]

              

           Dacă până în momentul de faţă n-aţi văzut „RED”, faceţi bine şi uitaţi-vă la el cât mai repede, pentru că sequel-ul lui, adică filmul despre care o să scriu azi, este absolut genial şi îl recomand din toată inima! Poate că par prea frenetică, dar credeţi-mă, filmul merită nivelul ăsta frenezie din toate punctele de vedere şi luând în calcul toate aspectele, de la scenariu până la imagine, de la jocul actoricesc la coloană sonoră şi, mai ales, de la cast la diferitele tipuri de umor. În fine, pe scurt, vorbim azi despre „Red 2”.

Pacific Rim [2013]

            Ultima dată când am prezentat un film am menţionat că aş mai avea două despre care vreau să vorbesc şi că încerc să păstrez ordinea cronologică în care le-am văzut. Ei bine, am ajuns la concluzia că filmul pe care am de gând să îl recomand azi merită cu vârf şi îndesat să treacă în faţa celorlalte două, mai ales că este unul pe care eu (la fel ca mulţi alţi cinefili, de altfel, şi fani ai lui Guillermo del Toro) îl aşteptăm de cel puţin jumătate de an, dacă nu mai mult. Mă gândesc că simpla menţionare a marelui del Toro, cel care m-a făcut să am coşmaruri cu creatura aia dubioasă din „Pan’s Labyrinth” (aia care îşi ţinea globii oculari în palme) v-a făcut să ghiciţi repede despre ce o să fie vorba în review-ul de azi: „Pacific Rim”.

Hansel & Gretel: Witch Hunters [2013]

             
               Am observat că dacă las prea mult timp să treacă de la vizionarea unui film şi dacă mai şi văd alte două, trei între timp începe să-mi piară cheful să scriu, aşa că acum încerc să recuperez. În ultima săptămână am văzut trei filme, unul mai diferit ca celălalt, şi toate trei mi-au plăcut, însă aş vrea să respect ordinea cronologică a vizionării – nu de alta, dar dacă trece şi mai mult timp, uit tot ce voiam să spun. Deci, ca să nu mai lungesc introducerea asta prea mult, vă spun că o să vorbesc azi despre un film care se încadrează într-unul din genurile mele preferate, şi anume fantasy. O să vorbesc azi despre „Hansel & Gretel: Witch Hunters”.

Side Effects [2013]

              Acum ceva timp am văzut un film regizat de Steven Soderbergh şi pentru că nu am fost prea impresionată, am ajuns la concluzia (eronată!) că omul nu e pe aceeaşi lungime de undă cu mine. Ei bine, m-am înşelat şi spun asta nu doar pentru că filmul despre care o să vorbesc azi (şi care îi aparţine lui Soderbergh, evident) este absolut genial ci şi pentru că, uitându-mă pe IMDb, am observat că printre „creaţiile” regizorului se află şi numeroase alte filme care mi-au plăcut, printre care „Traffic”, „The Limey”, „Out of Sight”, toată seria „Ocean” şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte, retrag tot ce am spus rău despre Steven Soderbergh vreodată, rezervându-mi, totuşi, dreptul de a spune că a mai dat şi buleli (cel puţin, aşa consider eu) şi o să vorbesc azi despre unul din filmele lui mai mult decât reuşite, şi anume „Side Effects”.

Gangster Squad [2013]

   
            După numeroase tentative de-a lungul ultimei luni am reuşit şi eu aseară să văd, într-un final, un film cu un subiect mai puţin abordat în ultima vreme. Sper să nu greşesc cu afirmaţia asta şi dacă da, o să spun că abordarea în sine a fost relativ diferită, în sensul că regizorul Ruben Fleischer (cel care s-a „ocupat” şi de „Zombieland” şi „30 Minutes or Less”) a decis ca într-un film cu gangsteri în care acţiunea se petrece în anul 1949 să facă uz şi de puţin umor ca să mai reducă din tonul uşor sumbru caracteristic epocii postbelice în S.U.A. Dacă vă gândiţi că umorul nu-şi are locul într-un film cu mafioţi şi împuşcături, vă spun de pe acum că dozele nu sunt exagerate. Mă rog, pe scurt, o să vorbesc astăzi despre „Gangster Squad”.