Ultimul film pe care l-am văzut poate fi cu uşurinţă încadrat în
categoria politică / afaceri internaţionale / semi-acţiune. Aparţinând şi fiind
ultima creaţie a regizorului
Sydney Pollack, al cărui nume îmi suna iniţial foarte cunoscut şi despre
care am aflat ulterior că s-a ocupat de filme gen „
Tootsie” sau „
Out of Africa”, filmul despre
care vorbesc eu se numeşte „
The Interpreter”
şi îi are ca protagonişti pe doi grei ai cinematografiei şi anume
Nicole Kidman şi
Sean Penn, la care se adaugă
Catherine Keener (care mie,
personal, mi se pare foarte antipatică, deşi e posibil să fie aşa din cauza
nenumăratelor roluri dubioase în care am văzut-o până acum).
Acum ceva timp am văzut un film
regizat de Steven
Soderbergh şi pentru că nu am fost prea impresionată, am ajuns la concluzia
(eronată!) că omul nu e pe aceeaşi lungime de undă cu mine. Ei bine, m-am
înşelat şi spun asta nu doar pentru că filmul despre care o să vorbesc azi (şi
care îi aparţine lui Soderbergh, evident) este absolut genial ci şi pentru că,
uitându-mă pe IMDb, am observat că printre „creaţiile” regizorului se află şi
numeroase alte filme care mi-au plăcut, printre care „Traffic”, „The Limey”, „Out of Sight”, toată seria „Ocean” şi aşa mai departe. Cu
alte cuvinte, retrag tot ce am spus rău despre Steven Soderbergh vreodată,
rezervându-mi, totuşi, dreptul de a spune că a mai dat şi buleli (cel puţin,
aşa consider eu) şi o să vorbesc azi despre unul din filmele lui mai mult decât
reuşite, şi anume „Side
Effects”.
