Am observat că dacă las prea mult timp să treacă de la vizionarea unui film şi dacă mai şi văd alte două, trei între timp începe să-mi piară cheful să scriu, aşa că acum încerc să recuperez. În ultima săptămână am văzut trei filme, unul mai diferit ca celălalt, şi toate trei mi-au plăcut, însă aş vrea să respect ordinea cronologică a vizionării – nu de alta, dar dacă trece şi mai mult timp, uit tot ce voiam să spun. Deci, ca să nu mai lungesc introducerea asta prea mult, vă spun că o să vorbesc azi despre un film care se încadrează într-unul din genurile mele preferate, şi anume fantasy. O să vorbesc azi despre „Hansel & Gretel: Witch Hunters”.
Aş avea câte ceva de spus despre
filmul ăsta, dar o să trec mai întâi şi cât de repede pot prin cast. Capetele de afiş sunt Jeremy Renner (– oftat prelung – pe care l-am văzut în
multe filme, dintre care o să menţionez doar „The Town” şi „The Avengers”) şi Gemma Arterton (pe
ea o ştiu din „Prince of Persia:
The Sands of Time” şi din „Clash
of the Titans”), alături de care apar diverşi alţi actori mai puţin
cunoscuţi, cum ar fi Peter Stormare
(Diavolul din „Constantine”)
sau Famke Janssen
(despre care am aflat că joacă în seria „X-Men”).
Şi acum să văd de unde încep. Păi,
de la început. Title credits-urile
(adică genericul, deşi nu e cea mai potrivită traducere a sintagmei) sunt
absolut geniale, în sensul că prezintă într-un mod ingenios şi creativ ce s-a
întâmplat de la momentul iniţial până la momentul prezent. V-am băgat în ceaţă.
Filmul, aşa cum o sugerează prea bine titlul, se bazează pe povestea culeasă de
fraţii Grimm, dar merge mai departe de momentul în care Hansel şi Gretel scapă
din casa de turtă dulce a vrăjitoarei. Scenaristul Tommy Wirkola, care
a şi regizat filmul, a rescris povestea, completând cu succes elementele lipsă:
de ce i-au abandonat părinţii în pădure şi, mai important, ce s-a întâmplat cu
ei după aia.
În rest, plot-ul în sine nu e cine
ştie ce, în sensul că e destul de previzibil de la început la sfârşit, dar asta
e mai puţin relevant. Detaliile sunt cele care fac filmul, cum ar fi alegerea
unui oraş german real drept locaţie – Augsburg - , menţionarea că
Hansel are diabet (deşi, în film, expresia folosită e „boala zahărului”) în
urma întâmplării din copilărie cu vrăjitoarea cea rea sau combinaţia (în mare
parte inspirată) dintre modern şi un fel de medieval, regăsită în stilul vestimentar,
tipologia armelor şi mai ales limbaj. Ce-i drept, a fost relativ sâcâitor să
auzi înjurături potrivite mai degrabă pentru un film poliţist, dar să ne aducem
aminte că nu există perfecţiune. Oricum, pentru împătimiţii genului, filmul
trebuie neapărat bifat de pe listă, iar pentru restul lumii, DE CE NU ? :)
OBSERVAŢII
Notă IMDb: 6.1
Notă personală: 6.7
Plot: Aşa cum am mai zis, elementul imprevizibil cam lipseşte, însă e plăcut să
vezi cum o poveste clasică e rescrisă. În plus, trebuie să recunosc că filmul
are cam de toate: e şi puţin înfricoşător, are şi acţiune, şi scene de bătălie
cu duiumul, e destul de grafic când vine vorba de sânge, maţe şi căpăţâni, are
şi o idilă, şi ceva glumiţe, deci e ok.
Coloană sonoră: De data asta nu o să vorbesc de vreo melodie
cunoscută sau de vreo multitudine de genuri muzicale, ci de marele Hans Zimmer, ale cărui
compoziţii îţi dau fiori încă de la primele acorduri. Deci, o mare bilă albă la
aspectul ăsta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu