The Interpreter [2005]


Ultimul film pe care l-am văzut poate fi cu uşurinţă încadrat în categoria politică / afaceri internaţionale / semi-acţiune. Aparţinând şi fiind ultima creaţie a regizorului Sydney Pollack, al cărui nume îmi suna iniţial foarte cunoscut şi despre care am aflat ulterior că s-a ocupat de filme gen „Tootsie” sau „Out of Africa”, filmul despre care vorbesc eu se numeşte „The Interpreter” şi îi are ca protagonişti pe doi grei ai cinematografiei şi anume Nicole Kidman şi Sean Penn, la care se adaugă Catherine Keener (care mie, personal, mi se pare foarte antipatică, deşi e posibil să fie aşa din cauza nenumăratelor roluri dubioase în care am văzut-o până acum).


Dar să nu mai divagăm. În film este vorba despre o interpretă în cadrul ONU, Silvia Broome (jucată de Nicole Kidman), care aude din greşeală o discuţie prin care se complotează uciderea unui dictator dintr-un stat african fictiv pe nume Matobo, pe sistemul „toată Africa e o apă şi-un pământ, aşa că orice stat african se poate identifica cu numele ăsta”. Bine, ştiu că, de fapt, e mai bine să vii cu locaţii fictive, ca să nu rişti să declanşezi o situaţie conflictuală de talie mondială, dar cred că şi prima interpretare se aplică. Anyway, revenind la subiect, restul filmului se desfăşoară, cam lungit şi tras puţin de păr, ce-i drept, în jurul Silviei, al ofiţerului din cadrul Serviciilor Secrete americane ataşate ONU (că doar nu erau să fie franceze sau britanice, nu? Never!) jucat de Sean Penn şi a încercărilor tuturor de a desluşi misterul şi de a împiedica presupusul atentat.

Filmul are şi plusuri şi minusuri. Aşa cum am zis deja, e foarte lung. Deşi plotul este destul de complex si apar informaţii noi la fiecare 15 minute, tot mi se pare mult să stai cu ochii în ecran/monitor  timp de 2 ore, mai ales că sunt destule momente relativ moarte, umplute cu conversaţii pseudo-existenţiale. Ce-i drept, am reţinut o replică interesantă, însă nu ştiu câtă logică are dacă e scoasă din context. Mă rog, mă risc: „Vengeance is a lazy form of grief.” Recunosc că am pus pauză doar ca să cuget la profunzimea replicii. Repet, are sens dacă iei în considerare contextul oferit de scenariu. Pe de altă parte, povestea e chiar captivantă, aşa că dacă ai răbdare să treci peste momentele lente ale filmului, totul e ok.

În rest, e destul de greu să ţii pasul cu personajele, fie din cauza numelor, fie din cauza funcţiilor şi rolurilor lor din cadrul filmului. Deci, cu toate pauzele puse de-a lungul filmului ca să te asiguri că ţii pasul cu acţiunea, e posibil ca cele 2 ore să se transforme în 2 ore şi jumătate. Încă ceva, pentru cei care deja vizualizează idila care stă să se înfiripe între personajul lui Nicole Kidman şi cel al lui Sean Penn, NOPE. Pe deasupra, finalul este destul de previzibil, poate pentru că şi ideea în sine a filmului nu este una cu totul nouă, dar, all in all, filmul merită văzut aşa că, DE CE NU? :)


OBSERVAŢII

Notă IMDb: 6.4
Notă personală: 7.0
Cast: Nicole Kidman are accent britanic, ceea ce mie mi se pare genial, Catherine Keener are un rol mai puţin enervant ca de obicei, iar despre Sean Penn nu am ce să comentez.
Imagine: Ce mi s-a părut mie interesant e modul în care au fost redate flashback-urile, şi anume făcându-se uz de culoarea albastră. Mi s-a părut că efectul e mai deosebit decât în varianta alb-negru.
Plot: Aşa cum am mai zis, destul de complex, destul de captivant, dar lungit puţin cam mult. Pun pariu că ar fi încăput filmul şi în 1 oră şi 40 de minute, mai ales că a fost un singur fir narativ şi fără prea multe ramificaţii, gen povestea lor de dragoste în paralel. Repet, nu există.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu