Aseară am văzut un film despre care
mi se povestise pe scurt în avans şi pe care recunosc că mi-a plăcut tare mult
să-l văd, în mare parte datorită genului („film de capă şi spadă”, să zicem,
într-o adaptare uşor nefericită a sintagmei rezervată exclusiv operelor
literare), dar şi unei combinaţii inedite şi ingenioase de aspecte, printre
care şi ideea de (semi-)parodie, pusă în aplicare într-un mod suficient de
subtil astfel încât filmul să nu devină de-a dreptul ridicol, dar suficient de
vizibil încât să te plesnească râsul cam la fiecare câteva minute. Mă rog, ca
să scurtez preambulul ăsta, o să vorbesc azi despre „A Knight’s Tale”.