Acum două seri am văzut un film pe care mă
chinuiam de ceva vreme să-mi fac timp să-l văd, în ciuda unei cronici mai mult
negative decât pozitive primite din partea unui prieten foarte bun (care este
şi co-fondatorul şi proof reader-ul
acestui blog). Mă rog, am zis să văd cu ochii mei despre ce e vorba şi, din
nefericire, am ajuns cam la aceeaşi concluzie: potenţial cât cuprinde,
consistenţă mai deloc. O să discut mai larg propoziţia asta cu tentă de verdict,
dar mai întâi o să vă spun despre ce film e vorba: „Upside Down”.
Ei bine, să ştiţi că filmul nu e
chiar atât de prost precum poate v-am făcut să credeţi. Nici din punct de
vedere al cast-ului nu stă chiar aşa de rău, în sensul că beneficiază de
prezenţa a trei capete de afiş, mai exact Kirsten Dunst
(cred că dacă zic „Spider-Man”
e suficient, deşi o să menţionez şi „How to Lose Friends & Alienate
People” şi „Eternal Sunshine
of the Spotless Mind”), Jim Sturgess (eu
l-am văzut în „21”, l-am
auzit în animaţia „Legend of the
Guardians: The Owls of Ga’Hoole” şi ştiu că a jucat în ultimii câţiva ani
în două filme destul de aplaudate: „One Day” şi „Cloud Atlas” pe care nu am
apucat să le văd până acum) şi Timothy Spall (printre
altele, seria „Harry Potter”
şi „The
King’s Speech”).
Bun, până aici totul e în regulă. Să
mergem mai departe. Ideea generală a filmului este originală – două lumi în
care forţa de atracţie funcţionează în sens opus, astfel că ele sunt la propriu
cu capul în jos una faţă de cealaltă (şi când am zis la propriu mă refer că aşa
se şi văd oamenii între ei). Am zis ideea generală pentru că alte aspecte ale
scenariului sunt destul de (în)vechi(te), cum ar fi dragostea imposibilă dintre
un el şi o ea care fac parte din lumi diferite (din nou, la propriu), cea de
Sus, mai dezvoltată şi mai bogată, încercând din răsputeri să menţină la minim
contactul cu cea de Jos. Idila lor începe în copilărie, se continuă în
adolescenţă, are loc un fel de accident, ea devine amnezică şi uită cu totul de
el, se regăsesc după zece ani, el o recucereşte (nu fără eforturi, ce-i drept)
şi… se cam termină filmul.
Vorbesc serios. De aia am zis la
început că potenţial există slavă Domnului (imaginile, grafica, efectele
speciale sunt absolut geniale), dar consistenţă spre zero. Povestea ţine 107
minute, dar la final realizezi că nu s-a întâmplat mai nimic şi că filmul se
termină cam brusc. Mai mult, deznodământul e destul de ambiguu, spre deosebire
de început, în care vocea naratorului-personaj explică ce e cu lumile astea
două, care sunt regulile fizicii care se aplică şi tot aşa. Nu ştiu care ar fi
explicaţia, e ca şi cum scenaristul ar fi intrat în pană de idei sau s-a redus
brusc bugetul şi au terminat filmul cât mai repede cu putinţă. Cert e că, la
final, probabil că prima întrebare pe care o s-o v-o puneţi este: „Atât?”, ceea
ce mă face să spun că filmul nu intră în categoria celor neapărat de văzut. Cu
toate astea, dacă aveţi două ore la dispoziţie şi chef de o poveste de dragoste
relativ romantică, DE CE NU? :)
OBSERVAŢII
Notă IMDb: 6.3
Notă personală: 6.0
Plot: În mod normal eu nu mă uit la trailer-ul unui film, mă mulţumesc cu sinopsis-ul de trei rânduri de pe IMDb.
Ei bine, de data asta m-am uitat la trailer şi confirm ce mi-a zis prietenul
meu bun înainte să mă uit la film: toate fazele interesante şi palpitante au
fost folosite în trailer, iar pentru film în sine nu a mai rămas nimic. Păcat!
Cum am mai zis, ideea e bună şi s-ar fi putut face mult mai multe cu ea.
Imagine: Simt că am tăvălit filmul ăsta cam tare, aşa că aş vrea să reiterez cât
de bună este partea de imagine (şi când zic asta, eu una includ şi efectele
speciale, CGI-ul,
elementele de grafică, cadrele, etc.). Peisajele sunt incredibile, totul pare
foarte realist şi este gândit foarte bine, aşa că măcar pentru atât merită
văzut filmul. Ah, şi pentru zâmbetul lui Kirsten Dunst, evident.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu