Stay [2005]



            Săptămâna trecută am descoperit un film căruia cred că nu i s-a făcut suficientă reclamă şi a cărui valoare nu este reflectată în mod corespunzător nici de nota de pe IMDb, zic eu. Sau poate că am eu cu totul alte concepţii faţă de restul lumii. Mă rog, filmul cu pricina se numeşte „Stay” şi face parte din categoria filmelor psihologice care într-adevăr te fac să te întrebi ce naiba se întâmplă la fiecare cinci minute. Pe deasupra, actorii îşi fac treaba bine, astfel încât senzaţia de incertitudine este constantă.

            În altă ordine de idei, avem una bucată „baiat cu ochii trişti”, cum îmi place mie să-i zic, mai exact, Ryan Gosling, pe care eu una l-am văzut mai ales în roluri de tip sensibil şi uşor labil emoţional („TheNotebook” sau „Blue Valentine”), una bucată Ewan McGregor, pe care îl ador pentru simplul motiv că e britanic (sunt superficială, ştiu) şi pentru rolul din „Trainspotting” şi una bucată Naomi Watts, pe care recunosc că nu prea ştiu de unde să o iau, în afară de horror-ul „The Ring” (pe care nu l-am văzut decât pe bucăţi, pentru că eu şi horror-urile nu ne prea împăcăm), dar care şi-a jucat partea aşa cum trebuie în filmul ăsta, adică foarte bine.

            Plot-ul e greu de descris, în mare parte pentru că după 20 de minute, nu mai ştii cine e cine, ce anume se întâmplă, care e realitatea (asta dacă există vreuna) si care dintre protagonişti o ia razna. La nivel simplist, acţiunea se derulează între un psihiatru (McGregor) şi pacientul lui (Gosling) care plănuieşte să se sinucidă peste următoarele trei zile. Şi de aici, totul începe să devină din ce în ce mai neclar. Nu mai ştii care din ei doi a luat-o pe cărări, la un moment dat te întrebi dacă nu cumva unul din ei nu e doar produsul imaginaţiei celuilalt, unde mai pui că apar şi nişte personaje despre care se spune apoi că nu există, iar senzaţiile de deja-vu ajung să fie practic repetări obsesive ale aceleiaşi scene.

            Finalul e şocant, în sensul că neagă, practic, tot filmul şi pe deasupra, are cel puţin două elemente care nu pot fi explicate decât dacă dai naibii toate regulile logicii şi ale fizicii şi, în cele din urmă, ale universului. Sau dacă pur şi simplu accepţi că e posibil să se întâmple şi lucruri inexplicabile şi creierele noastre nu au ajuns încă la nivelul la care să înţeleagă tot ce se petrece în jurul nostru. Cu alte cuvinte, DE VĂZUT!! :)


OBSERVAŢII

Notă IMDb: 6.7
Notă personală: 8
Cast: Cel mai bun rol îl face Ryan Gosling. Omul ăsta se transpune foarte bine în pielea personajelor lui, ai putea să juri că tot ce e afişat pe figura lui e 100% autentic.
Plot: Deşi nu e original, e foarte bine pus la punct. Mai puţin cele două elemente de la final despre care am amintit şi care mie, personal, nu-mi dau pace, pentru că sunt prea fixistă.
Imagine: Trecerile de la un cadrul la altul, de la o scenă la alta, de la un personaj la altul sunt absolut geniale. Aş putea să revăd filmul numai ca să fiu atentă la felul cum se trece de la fereastra maşinii la fereastra unei clădiri.
Coloana sonoră: Pentru mine, orgasmică, mai ales din momentul în care am auzit Massive Attack – Angel, undeva pe la jumătatea filmului. Oricum, trip-hop pentru un astfel de film mi se pare o alegere mai mult decât inspirată.

2 comentarii:

  1. descrierea ta m.a facut inevitabil sa ma gandesc la shutter island si the deaths of ian stone..sunt un mare fan al filmelor de genul acesta si ai reusit sa imi starnesti curiozitatea...chiar acum am luat si eu stay...o sa revin cu feedback :P

    RăspundețiȘtergere
  2. Shutter Island e unul din filmele mele preferate; in schimb, n-am vazut The Deaths of Ian Stone, dar daca zici ca e asemanator ca idee, inseamna ca o sa-l trec pe infinita mea lista cu filme de vazut. Sper sa-ti placa Stay si sa nu fii dezamagit :)

    RăspundețiȘtergere