În caz că n-am fost destul de clară
până acum, o mai spun o dată: eu şi filmele de groază nu ne înţelegem prea bine
(a se citi „deloc”), cu mici excepţii, evident, cum ar fi „Constantine”.
Ei bine, unul din ultimele filme pe care le-am văzut se încadrează în genul horror şi spun sincer că încă mă bântuie
anumite imagini care par a mi se fi întipărit (prea) bine în minte. Filmul
despre care o să vorbesc azi face parte din categoria „excursie transformată în
Iad pe pământ”, însă fiindcă e britanic şi nu american, e şi mai sumbru şi o să
vă explic imediat de ce. Până una alta, subiectul discuţiei este „Eden Lake”.
Din nefericire, o să trec destul
repede prin paragraful dedicat (ca întotdeauna) cast-ului pentru că nu prea am
pe cine menţiona, în afară de Kelly Reilly (pe
care eu am văzut-o în „Sherlock
Holmes”, ambele, în „Pride
& Prejudice”, varianta din 2005 şi în „Me and Orson Welles”), Michael Fassbender
(printre altele, „Inglourious
Basterds”, „A Dangerous
Method” şi „300”) şi Jack O’Connell (pe
care eu îl ştiu din „Skins”,
un serial britanic despre adolescenţi şi multiplele lor probleme).
Şi acum să discutăm despre povestea
propriu-zisă. Un cuplu, Jenny şi Steve, decide să-şi petreacă week-end-ul
undeva, departe de civilizaţie, într-o pădurice de lângă un orăşel, lângă un
lac… Mă rog, aţi înţeles voi, toate elementele necesare unui astfel de film
sunt prezente. Ei bine, cei doi sunt şicanaţi de un grup de adolescenţi şi
ajung până la urmă să fie hăituiţi de aceştia din urmă, mai ales după ce Steve
omoară accidental rottweiler-ul lui Brett, liderul grupului de puştani mai mult
decât teribilişti. Evident, evenimentele escaladează până la cote inimaginabile,
iar finalul filmului este deopotrivă frustrant, şocant şi nespus de trist.
Am menţionat la început că filmul e
britanic şi nu am spus-o degeaba: există diferenţe vizibile între el şi
omoloagele lui de la Hollywood. În primul rând, atmosfera filmului e tensionată
încă de la început, chiar dacă „vânătoarea” propriu-zisă începe abia după vreo
25 de minute. În al doilea rând, succesiunea de evenimente nu e deloc
previzibilă şi, chiar dacă ideea filmului a mai fost pusă în scenă de un milion
de ori până acum şi va mai fi pusă în scenă şi de acum încolo, înşiruirea parcă
nesfârşită de întâmplări şi intercalarea unor elemente al căror rol e să
sporească şi mai mult tensiunea compensează cu vârf şi îndesat lipsa de
originalitate a ideii de bază a scenariului. În al treilea rând, eu consider că
filmul e cu atât mai şocant cu cât, în afară de Steve şi Jenny, 90% din film e
„ocupat” de o gaşcă de adolescenţi cu mari probleme psihice, în special liderul
lor autoproclamat. Sper că v-am oferit suficiente motive să vă uitaţi la film,
pentru că e neapărat DE VĂZUT !! :)
OBSERVAŢII
Notă IMDb: 6.9
Notă personală: 7.3
Cast: Probabil cele mai complexe personaje sunt Jenny şi Brett, iar actorii
le-au jucat excelent, dacă nu chiar impecabil. Ea a ştiut să redea cu acurateţe
forţa şi curajul care vin din interior în momente de panică maximă, iar el a redat
perfect tipologia puştiului psihopat care va ajunge în viitorul apropiat
criminal în serie.
Plot: Lăsând la o parte tot ce v-am spus până acum despre poveste, asul din
mânecă al filmului este clar finalul. Nu vreau să dau vreun spoiler din greşeală, dar vă garantez
că, indiferent la ce vă aşteptaţi sau ce vă imaginaţi că o să se întâmple, finalul
o să vă surprindă şi o să vă facă să empatizaţi cu personajele poate mai mult
decât aţi făcut-o vreodată până acum.
Imagine: Ştiu că filmele din categoria „The Blair Witch Project”
– mockumentary sau
pseudo-documentar – sunt făcute aşa tocmai ca să pară mai realiste, dar eu cred
că efectul nu e întotdeauna cel scontat. Nu este şi cazul filmului ăstuia; în
schimb, cadrele, tranziţiile, lumina, toate sunt gândite până la ultimul
detaliu, ceea ce adaugă încă o bilă albă filmului şi un plus de autenticitate
poveştii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu