You, Me and Dupree [2006]




            Ultima dată când am scris (adică acum o mie de ani, ştiu) am adus vorba despre filme subevaluate, cel puţin de către utilizatorii IMDb-ului, iar astăzi am reuşit să-mi fac puţin timp şi, de ce nu, şi chef, ca să vorbesc puţin despre el. Este vorba despre o comedie romantică, asta pentru a folosi un termen deja consacrat şi oarecum lipsit de sens, care, însă, tratează subiecte mult mai delicate decât majoritatea filmelor din genul ăsta şi, culmea, o face şi într-un mod mult mai haios decât cele mai multe filme încadrate la categoria „comedie”. Vorbim astăzi despre „You, Me and Dupree”.


            Dacă aţi apucat deja să strâmbaţi din nas, vă spun că nu e cazul, cel puţin până spre partea de final, pentru că recunosc că ultimele 10-15 minute intră cam prea mult în domeniul fanteziei. Mă rog, să începem cu începutul, adică cu cast-ul. Îl avem pe omul de bază al filmelor uşurele şi expert în roluri de semi-prostănac şi anume Owen Wilson (despre care ţin, însă, să menţionez, că mi-am schimbat părerea în bine după ce l-am văzut în „Midnight in Paris”; bilă albă pentru abilitatea lui de a ieşi din tiparul rolurilor menţionate mai devreme). Îi mai avem pe Kate Hudson (mereu mi-a plăcut şi recomand cu ocazia asta „About Adam”) şi Matt Dillon (nu-mi vine niciun alt film în minte cu el acum în afară de „There’s Something About Mary” sau „Wild Things”, care oricum sunt din mileniul trecut), pe Seth Rogen (dau ca exemplu „Pineapple Express” şi „Knocked Up”) şi, condimentul de final, Michael Douglas.

            Cât despre film în sine... Povestea e pe atât de simplă pe atât de deosebită, mai ales că ramificaţiile mai profunde te fac cu adevărat să te gândeşti ce ai face tu dacă ai fi în situaţia fiecăruia dintre personaje, mai ales a cuplului îndrăgostit (Molly şi Carl), jucat de Kate Husdon şi Matt Dillon. Ideea e că oamenii ăştia doi sunt proaspăt căsătoriţi şi, cum o sugerează titlul, căsnicia lor porneşte la drum cu un bagaj neprevăzut în persoana lui Randolph Dupree, prietenul din copilărie al lui Carl. Până aici, nimic deosebit, numai că Dupree este genul de om imatur, idealist până la fantezie şi rupt de realitate, însă cu un un suflet enorm şi dornic să ajute. Treptat, el ajunge să locuiască în aceeaşi casă cu ei şi să se infiltreze în mod neintenţionat în vieţile lor, în timp ce relaţia proaspăt oficializată începe să se destrame. Ca să nu dau prea multe spoilere, o să menţionez doar că punctul culminant al filmului coincide cu momentul în care Carl clachează... Şi mă opresc aici.

            De ce e aşa de bun filmul? În primul rând pentru că scenele de umor sunt chiar amuzante. Nu mai ştiu când am rămas ultima oară atât de mult la o comedie romantică, pentru că, de obicei, toate par a fi făcute după acelaşi şablon. Ei bine, filmul ăsta, pe lângă situaţiile comico-penibile, este şi o lecţie de viaţă. Aşa cum am mai zis, inevitabil ajungi să te gândeşti ce ai fi făcut tu în locul oricăruia dintre personaje şi realizezi, într-un final, că, uneori, bunele intenţii mai mult strică decât ajută. În plus, jocul actorilor a fost aproape de perfecţiune. Nu îl menţionez pe Michael Douglas, nu are sens, nici pe Kate Hudson, despre care eu consider că are un talent natural, mai ales pentru uşurinţa cu care se transpune în rolul personajelor. O să-i menţionez, în schimb, pe Matt Dillon, al cărui rating a crescut în ochii mei după filmul ăsta şi pe Owen Wilson, care a redat atât de bine temperamentul şi caracterul personajului încât ai putea să juri că aşa este şi el în viaţa reală. În concluzie, DE VĂZUT !! :)


OBSERVAŢII

Notă IMDb: 5.6
Notă personală: 6.9 (dacă finalul era puţin mai inspirat, i-aş fi dat cel puţin 7)
Plot: Cred că filmele care intră în categoria „comedie romantică” sunt cel mai uşor de realizat, mai ales din punct de vedere al bugetului şi poate de aia şi sunt atât de numeroase. Cert e că eu nu ştiu să mai fi văzut un film cu subiectul ăsta şi chiar şi aşa, în niciun caz unul care să îl abordeze atât de bine. Un minus, totuşi, pentru partea de final (nu chiar ultimele 2 minute) cam prea trasă de păr şi cam prea de basm.
Cast: Michael Douglas în rolul tatălui-socru nu foarte încântat de ginerele său este absolut epic, mai ales că, pe măsură ce filmul progresează, şi ideile lui devin din ce în ce mai trăznite, iar atitudinea din ce în ce mai greu de tolerat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu