Ultima dată când am scris (adică acum o
mie de ani, ştiu) am adus vorba despre filme subevaluate, cel puţin de către
utilizatorii IMDb-ului, iar astăzi am reuşit să-mi fac puţin timp şi, de ce nu,
şi chef, ca să vorbesc puţin despre el. Este vorba despre o comedie romantică,
asta pentru a folosi un termen deja consacrat şi oarecum lipsit de sens, care,
însă, tratează subiecte mult mai delicate decât majoritatea filmelor din genul
ăsta şi, culmea, o face şi într-un mod mult mai haios decât cele mai multe
filme încadrate la categoria „comedie”. Vorbim astăzi despre „You, Me and Dupree”.
Dacă aţi apucat deja să strâmbaţi
din nas, vă spun că nu e cazul, cel puţin până spre partea de final, pentru că
recunosc că ultimele 10-15 minute intră cam prea mult în domeniul fanteziei. Mă
rog, să începem cu începutul, adică cu cast-ul. Îl avem pe omul de bază al
filmelor uşurele şi expert în roluri de semi-prostănac şi anume Owen Wilson
(despre care ţin, însă, să menţionez, că mi-am schimbat părerea în bine după ce
l-am văzut în „Midnight in Paris”;
bilă albă pentru abilitatea lui de a ieşi din tiparul rolurilor menţionate mai
devreme). Îi mai avem pe Kate Hudson (mereu
mi-a plăcut şi recomand cu ocazia asta „About Adam”) şi Matt Dillon (nu-mi
vine niciun alt film în minte cu el acum în afară de „There’s Something About Mary”
sau „Wild Things”, care
oricum sunt din mileniul trecut), pe Seth Rogen (dau ca
exemplu „Pineapple Express”
şi „Knocked Up”) şi,
condimentul de final, Michael Douglas.
Cât despre film în sine... Povestea
e pe atât de simplă pe atât de deosebită, mai ales că ramificaţiile mai
profunde te fac cu adevărat să te gândeşti ce ai face tu dacă ai fi în situaţia
fiecăruia dintre personaje, mai ales a cuplului îndrăgostit (Molly şi Carl),
jucat de Kate Husdon şi Matt Dillon. Ideea e că oamenii ăştia doi sunt proaspăt
căsătoriţi şi, cum o sugerează titlul, căsnicia lor porneşte la drum cu un
bagaj neprevăzut în persoana lui Randolph Dupree, prietenul din copilărie al
lui Carl. Până aici, nimic deosebit, numai că Dupree este genul de om imatur,
idealist până la fantezie şi rupt de realitate, însă cu un un suflet enorm şi
dornic să ajute. Treptat, el ajunge să locuiască în aceeaşi casă cu ei şi să se
infiltreze în mod neintenţionat în vieţile lor, în timp ce relaţia proaspăt
oficializată începe să se destrame. Ca să nu dau prea multe spoilere, o să
menţionez doar că punctul culminant al filmului coincide cu momentul în care
Carl clachează... Şi mă opresc aici.
De ce e aşa de bun filmul? În primul
rând pentru că scenele de umor sunt chiar amuzante. Nu mai ştiu când am rămas
ultima oară atât de mult la o comedie romantică, pentru că, de obicei, toate
par a fi făcute după acelaşi şablon. Ei bine, filmul ăsta, pe lângă situaţiile
comico-penibile, este şi o lecţie de viaţă. Aşa cum am mai zis, inevitabil
ajungi să te gândeşti ce ai fi făcut tu în locul oricăruia dintre personaje şi
realizezi, într-un final, că, uneori, bunele intenţii mai mult strică decât
ajută. În plus, jocul actorilor a fost aproape de perfecţiune. Nu îl menţionez
pe Michael Douglas, nu are sens, nici pe Kate Hudson, despre care eu consider
că are un talent natural, mai ales pentru uşurinţa cu care se transpune în
rolul personajelor. O să-i menţionez, în schimb, pe Matt Dillon, al cărui rating a crescut în ochii mei după
filmul ăsta şi pe Owen Wilson, care a redat atât de bine temperamentul şi
caracterul personajului încât ai putea să juri că aşa este şi el în viaţa
reală. În concluzie, DE VĂZUT !! :)
OBSERVAŢII
Notă IMDb: 5.6
Notă personală: 6.9 (dacă finalul era puţin mai inspirat, i-aş
fi dat cel puţin 7)
Plot: Cred că filmele care intră în categoria „comedie romantică” sunt cel mai
uşor de realizat, mai ales din punct de vedere al bugetului şi poate de aia şi
sunt atât de numeroase. Cert e că eu nu ştiu să mai fi văzut un film cu
subiectul ăsta şi chiar şi aşa, în niciun caz
unul care să îl abordeze atât de bine. Un minus, totuşi, pentru partea de final
(nu chiar ultimele 2 minute) cam prea trasă de păr şi cam prea de basm.
Cast: Michael Douglas în rolul tatălui-socru nu foarte încântat de ginerele său
este absolut epic, mai ales că, pe măsură ce filmul progresează, şi ideile lui
devin din ce în ce mai trăznite, iar atitudinea din ce în ce mai greu de
tolerat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu