Constantine [2005]



            Nu prea sunt adepta filmelor horror, în mare parte pentru că memoria mea începe să devină foarte activă atunci când intru în scara de bloc, de exemplu, şi până să apuc să aprind lumina pe scară mi-aduc aminte toate momentele şi scenele înfricoşătoare pe care le-am văzut în filmul de groază respectiv. Pe de altă parte, sunt câteva filme din categoria asta pe care le-am văzut, care mi-au plăcut şi care nu mi-au terorizat nopţile sub formă de coşmaruri, aşa că le recomand cu plăcere, iar unul dintre ele este cel despre care o să vorbesc astăzi, şi anume „Constantine”.


            În modul tipic organizat, o să încep cu cast-ul, care e destul de variat şi de bine reprezentat. Îi avem pe Keanu Reeves (cred că dacă spun „The Matrix” e mai mult decât suficient), Rachel Weisz în rol parţial dublu (nu cred că am văzut-o în prea multe filme, dar o să menţionez două pe care recunosc că nu le-am văzut, deşi nu ştiu de ce: „The Fountain” şi „Agora” – ambele sunt în watchlist-ul personal de pe IMDb), Tilda Swinton (din nou într-un rol care nu i s-ar fi potrivit decât ei, la fel ca cel din „The Chronicles of Narnia” sau „The Curious Case of Benjamin Button”), Shia LaBoeuf (cu puţin înainte să devină faimos pentru „Transformers” sau „Eagle Eye”), Djimon Hounsou (care a fost genial şi aici ca şi în „The Gladiator” sau „Blood Diamond”) şi lista poate continua cu nume precum Gavin Rossdale (parte componentă a trupei No Doubt şi soţul lui Gwen Stefani, printre altele) sau Peter Stormare (dau ca exemplu „Fargo” şi „The Big Lebowski”).

            Deci, după câte se vede, la cast nu avem probleme nici din punct de vedere al numărului de capete de afiş, nici din perspectiva jocului lor actoricesc. Nu ştiu dacă e mai uşor să interpretezi rolul unui personaj de fantezie decât al unuia care poate exista în realitate, dar dacă stau să mă gândesc bine acum, cred că filmul ăsta e unul dintre puţinele în care niciunul dintre actori nu joacă forţat. Cât despre poveste, nu e rea deloc, deşi poate uşor previzibilă, în sensul că sunt sigură (deşi, repet, nu prea le am cu filmele horror) că ideea că Fiul Diavolului încearcă să se răscoale împotriva tatălui său şi să cucerească Pământul nu este una nouă (mi-am adus aminte, şi „Little Nicky” tratează un subiect similar). Totuşi, plot-ul nu se rezumă numai la atât; dimpotrivă, e atât de bine pus la punct în ceea ce priveşte detaliile încât aproape că nu mai are nicio relevanţă că ideea de bază a mai fost folosită de-a lungul timpului.

            E greu să spun despre ce e vorba în film fără să dau prea multe spoilere, aşa că o să mă rezum la a spune că Keanu Reeves joacă rolul unui exorcist pe care Diavolul îl aşteaptă cu nerăbdare în Iad şi că, la final, e de datoria lui să împiedice o catastrofă supranaturală. Ţineţi, doar, minte că ăsta e cel mai scurt şi mai sec rezumat cu putinţă, pentru că, în realitate, avem mult mai multe aspecte: un arhanghel fanatic care decade la final, o poliţistă care e şi medium, imagini din Iad de îţi vine să-ţi iei câmpii şi să te rogi să existe reîncarnarea, o lume mitologico-religioasă creată aproape la perfecţie, puţin umor (sub forma replicilor protagonistului, dar puţin, cât să nu stai într-o permanentă stare de tensiune şi să-ţi plesnească vreo venă) şi un regizor (un anume Francis Lawrence) care, printre altele, a făcut şi „I Am Legend” şi „Water for Elephants” şi se va ocupa de sequel-urile la „The Hunger Games”. Cu alte cuvinte, s-a cam respectat reţeta succesului, aşa că filmul e DE VĂZUT !! :)


OBSERVAŢII

Notă IMDb: 6.8
Notă personală: 7.5
Cast: Cel mai mult mi-a plăcut Tilda Swinton în rolul arhanghelului Gabriel pentru că şi-a jucat rolul impecabil şi s-a şi potrivit figurii ei androgine (un  alt motiv pentru care am zis că nu ar fi mers altcineva pentru rolul ăsta). Dar, reiau, toţi actorii au fost geniali, iar pe locul doi după Tilda Swinton vine Peter Stormare în rolul Diavolului.
Plot: Am observat că, de multe ori, filmele cu adevărat bune sunt făcute mai ales de perfecţiunea cu care sunt întreţesute amănuntele şi nu neapărat de originalitatea poveştii (am mai văzut filme care promiteau multe din punct de vedere al ideei de bază şi care au ajuns să mă dezamăgească). Iar povestea protagonistului este pe atât de înduioşătoare pe atât de înfricoşătoare.
Imagine: Nu că aş fi eu cine ştie ce specialist, dar câteva noţiuni elementare legate de imagine am, mulţumită locului de muncă. Regizorul a avut o viziune incredibilă, în sensul că foarte multe cadre sunt luate într-un mod cu totul neaşteptat (vertical în loc de orizontal, de exemplu).
Coloană sonoră: Nu ştiu de câte ori am adăugat categoria asta până acum la capitolul „Observaţii”, ceea ce înseamnă că dacă o fac, mi-a plăcut tare mult. Soundtrack-ul e o combinaţie de rock alternativ cu trip-hop, iar ca exemplu de melodie foarte tare o să dau  A Perfect Circle – „Passive”, deşi toate melodiile sunt alese foarte bine şi sună genial.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu